0
De ce îmi doresc iubirea, eu cel fără de taină,
Când pare totul mort în jur și viața e haină ?
De ce, mă-ntreb de-o existență, călătorind amarnic,
Da stații’s multe, eu sunt viu, sufletul mii darnic.
Timpu trece, praf de zile, îngroapă-ncet trecutu’,
Dar îndrăznesc să fac un pas, să văd necunoscutu’.
Pierdut în vise și orgolii, căci toți se pierd cu firea,
De ce-mi doresc iubirea, când eu mă uit la tine și tu-ți întorci privirea?
Prefer singurătatea, prefer să mor acum călcat,
Prefer să nu te am deloc, decât să fiu trădat.
De ce-mi doresc iubirea, eu ființă jivină,
Când văd că viața, de moarte este plină ?
Aș vrea să știu de toate, aș vrea să știu de tine,
Aș vrea să știu de ce, aș vrea să știu pe cine.
De ce-mi doresc iubirea ? cred c-am găsit răspunsul,
Nu e vorba de dorință, doar am simțit impulsul.
0
Dobor dorințe tăfălug, sunt doar niște capricii,
Aprind țigari și mă uit lung, sunt dependent de vicii.
Acum, aici, sunt eu cu mine, sticlete-n colivie
Arunc cu visele-n noroi, căci mi se-ntâmplă numai mie.
Balsam să spele amintiri, în minte proaspete,
Chiar dacă este viața mea, mă simt un oaspete.
Au fost pariuri și-am pierdut, au fost capcane și-am căzut,
Au fost de toate lângă tine, imi pare rău că te-am pierdut.
Nu sunt cuvinte să descrie sentimentele deșarte,
Ce le-am avut doar pentru tine, le am, le voi avea deoparte,
Steaua ce strălucea în noapte, erai; eu te priveam discret,
Acum e calea-ntunecată căci zâmbetul tău e absent.
Te numeam universul meu, erai o-ntreagă națiune,
Când plângeam la tine-n brațe, uitam de întreaga lume.
Acum astea-s doar amintiri, de mână cu iubirea,
Pășesc pe drumul vieții, căutandu-ți iar privirea.
1
Zgomotul luminii pierea în vechea cadă,
Astupat de liniștea iubirii, de sinceritatea curată
Stropii de apă se împărțeau egal și se spărgeau alean,
Ca surâsul ei de copil vioi în colțuri de porțelan
Totul era acolo, nimic nu mai lipsea,
Vorbele erau de prisos, vorbea atingerea
Puneau temelie la tot ce va să vie,
Prin simpla dorință, că voiau să fie.
0
Două cuvinte stau la bază, două cuvinte stau în taină
Două persoane le rostesc în sufletu-i fără de haină,
Două minute ar fi bine să aibă în contrast
Două atingeri reci de iarnă, pierdute în nefast.
Două drumuri separate, unite în oraș
Două suflete pierdute departe de izvoraș
Două alegeri sunt în cale, destinul e bătut
Două cuțite înfipte-n spate și pleacă abătut
Două greșeli au fost să fie, ăsta-i nenorocul
Două regrete-n plin suspans, că altu îi ia locul,
Două atingeri și adio…două priviri discrete,
Două cuvinte stau pe buze, ale inimii secrete.
0
Arunc pe sol două seminţe, pe solul încrustat
Afară plouă în torente, un colţ dintr-însele a dat
Totul prinde rădăcină, în tainele luminii
Răsăresc falnic doi stejari, în gratitudinea privirii.
Vântul îi bate-n fel şi chip, că-s doar nişte puieţi
Dar ei au rădăcini adânci, nu-i poţi băga-n sperieţi.
Acum e vară, e frumos, rândunele vin în stoluri
Un prieten de nădejde, atunci când nimeni nu-i alături
Zile pline de substanță, în bucium de păsărele
Timpul avea altă formă încărcat de drăgănele
Ca-n totdeuna, din păcate, tot ce e frumos dispare
Toamna lăsând stejarii-n lacrimi, cu crengile lor goale,
Priveau la stoluri întristați, cum dispăreau în zare.
Iarna pe nepusă masă, lovește cu furie,
Dovadă de ambidextrie, când crivățul te ia pe sus și neaua te orbește
Fără rândunele acum, fără cer cu stele,
S-au terminat zilele bune, s-au terminat si ele.
Se aveau unul pe altul și așteptau să moară,
Fără să știe că așa-i viața, la primăvară vor fi iară
și ca bonus:
SpeciMen
Recomand HOSTICO ! (si eu il folosesc)
Ultimele Comentarii