Mulți, sau cel puțin persoanele care mă cunoșteau mai bine ma considerau egoist pentru că mă gândeam prima dată la mine. Normal ca ei nu-și vor schimba opiniile și nici nu vreau asta, în fond suntem liberi să avem propiile opinii, păreri, pentru că tocmai asta ne diferențiiează și ne adună la un loc.
Vreau să vorbesc puțin de mentalitatea mea și despre cum privesc eu acest „egoism”.
Vezi tu, egosimul este sugerat de ceilalţi, când nu ajuţi un prieten, eşti egoist, când ceri ajutor eşti egoist, când nu împarţi eşti egoist. Ei bine, asta e o gândire proastă, zic eu. Egoismul e o filtrare a invidiei care se reflectează asupra noastră prin prisma celor din jur. Explicația e în felul următor, când cineva nu are ce ai și tu, devine invidios, îți cere, nu îi dai din anumite motive și te face egoist. Chestia asta poate fii transpusă cu ușurință și în alte cazuri. Dar totuși care sunt motivele pentru care nu ai vrut să îți ajuți prietenul deși aveai resursele și puteai ? E foarte simplu, se numeste instinct de supraviețuire, pentru ca în fond asta facem zi de zi, supraviețuim. Dacă îi ajutăm pe alții noi nu vom mai supraviețui așa cum trebuie, chiar dacă suntem priviți ca niște egoiști, suntem defapt niște supraviețuitori.
Iar atunci când toți se dau la fund și rămâi singur, vei înțelege că toți sunt egoiști în lupta pentru supraviețuire, iar tu, tu ești pe cont propiu.
Și astăzi îmi aduc aminte de verile călduroase cu zile mult prea scurte si nopti prea lungi. În acele veri parcă bucuria plutea în aer și te împingea la isprave care mai de care. Am petrecut multe veri, acasă sau la țară de câteva ori plecat la Marea Neagră dar toate aveau în comun sentimentul ala de libertate profundă și posibilitățile infinite de a face orice. Acelea erau zile în care fără să am vreun program aveam ce face toată ziua iar plictiseala nici nu știam cum arată. Fie că jucam fotbal in fața porții pe cimentul incins de soare fie că ne stropeam cu sticlele găurite cu cuiul în dop, ne distram. Nu aveam calculator, playstation sau xbox dar nici nu îmi trebuiau, afara cu prietenii ma simțeam cel mai bine.
Sub cerul plin de stele și supravegheat de lună umblam cu bicicleta pe fiecare stradă din cartier savurând acea liniște a nopții. Totul era de basm.
Când ți-a trecut viața rămâi cu amintirile așa că asigură-te că ai cât mai multe si cât mai placute.
După o perioadă de timp destul de lungă, m-am întors. Acum cu domeniu.ro şi host propiu. De acum înainte blogul se va îndrepta într-o cu totul altă directie. Am idei şi perspective noi care se vor remarca cu fiercare post pe blog. În fond am rămas la fel. Pe mai târziu!
P.S.: Încă nu am ales o temă aşadar tema se poate schimba oricând.
P.S.S.: Pentru cei care nu ştiu vechiul blog sau vor să îl recitească, îl pot găsi aici: old.specimen.ro.
PACE! 🙂
Ultimele Comentarii