Mulți, sau cel puțin persoanele care mă cunoșteau mai bine ma considerau egoist pentru că mă gândeam prima dată la mine. Normal ca ei nu-și vor schimba opiniile și nici nu vreau asta, în fond suntem liberi să avem propiile opinii, păreri, pentru că tocmai asta ne diferențiiează și ne adună la un loc.
Vreau să vorbesc puțin de mentalitatea mea și despre cum privesc eu acest „egoism”.
Vezi tu, egosimul este sugerat de ceilalţi, când nu ajuţi un prieten, eşti egoist, când ceri ajutor eşti egoist, când nu împarţi eşti egoist. Ei bine, asta e o gândire proastă, zic eu. Egoismul e o filtrare a invidiei care se reflectează asupra noastră prin prisma celor din jur. Explicația e în felul următor, când cineva nu are ce ai și tu, devine invidios, îți cere, nu îi dai din anumite motive și te face egoist. Chestia asta poate fii transpusă cu ușurință și în alte cazuri. Dar totuși care sunt motivele pentru care nu ai vrut să îți ajuți prietenul deși aveai resursele și puteai ? E foarte simplu, se numeste instinct de supraviețuire, pentru ca în fond asta facem zi de zi, supraviețuim. Dacă îi ajutăm pe alții noi nu vom mai supraviețui așa cum trebuie, chiar dacă suntem priviți ca niște egoiști, suntem defapt niște supraviețuitori.
Iar atunci când toți se dau la fund și rămâi singur, vei înțelege că toți sunt egoiști în lupta pentru supraviețuire, iar tu, tu ești pe cont propiu.