Ciclismul pentru mine înseamnă, pasiune, plăcere, distracție, sport și aventură. Ciclismul e un fel de a gândi și chiar a trăi, pentru că, pentru a pedala îți trebuie un anumit tip de gândire, să ai un spirit liber și să-ți placă să explorezi natura.
Eu iubesc ciclismul și natura de când mă știu. Îmi aduc și acum aminte de prima mea bicicletă cumpărată de la o vecină, sau de prima oară când am ”călărit” un Pegas. Doar eu știu prin cate peripeții am trecut cu acel Pegas (și acum mai trăiește pe undeva pe la țară, prăfuit, într-un șopron). Cred că jumate din copilărie mi-am petrecut-o pe bicicletă, peste tot mergeam cu bătrânul armăsar.
De atunci au trecut mai bine de 10 ani. 10 ani în care bicicleta a devenit ușor ușor parte din viața mea.
Cel mai mult îmi place sentimentul pe care îl am când pornesc la drum lung și dau prima pedală…inima începe să bată din ce în ce mai tare, sângele-mi curge prin vene și parcă ceva îmi gâdilă sinapsele…mă simt liber, relaxat și parcă aș pedala fără oprire. Dar mă trezește la realitate câte un șofer neisprăvit care mă claxonează ca la porțile iadului sau trece la câțiva centimetri de mine ca și cum nici nu aș exista, de parcă nu fac parte din trafic și nu sunt și eu om ca el.
Aș vrea să înțeleagă toți că trebuie să împărțim drumul și că trebuie să respectăm pentru a fi respectați. Iar autoritățile ar trebui să ia atitudine, să creeze condiții pentru bicicliști pentru că la ora actuală e vai de pista mă-sii.
Dacă și ție iți place să pedalezi, cine știe, poate ne vedem la o tură prin bătrânul și aglomeratul București.