Te-am iubit în fel și chip, la fel de fiecare dată,
Ai plecat, m-ai părăsit, mereu m-ai lăsat baltă;
Am înțeles că te rănesc, n-ai înțeles de ce,
Există o parte rea în toate, chiar și în dragoste.
Aș vrea să-ți dau două zambile,
Să simți miros de primăvară,
Căci pentru mine-ai înflorit prima și ultima oară;
Eu n-am uitat mirosul tău, ș-acum îl am cu mine,
Mă bântuie neîncetat sentimente vrând s-afirme.
Aș vrea să plâng dar nu se poate, tu erai izvorul meu,
De lacrimi dulci, când eram trist, scurgându-se pe obraz cu greu;
Ridic privirea și mă-ntreb: tu oare ai simțit la fel ?
Dar glasul tău nu se aude, nu îmi răspunde la apel…
Mă resemnez prin versuri cu gândul tot la tine,
Te caut pe străzile din București, dar tu esti tăinuită bine,
Pe aleile din Herăstrău sau poate în cearșaful meu,
Te voi găsi numaidecât,
Și-o să-ți șoptesc că te iubesc în timp ce te sărut pe gât.