Mâine s-ar putea să mor,
Dar vreau să știi de-acuma;
De tine îmi e dor,
Plâng, și privesc luna.

Afară-i brumărel, înauntru teamă,
Sufletul slăbit ar vrea și el s-adoarmă;
Aș vrea și eu să pot, aș vrea și tu să vrei;
La ureche ca un clopot, o pereche de cercei,
Te urmăresc atent, mereu acolo, insistent,
Ca amintirea ta din ‘013 transpusă în prezent;
Așa aș vrea să iți răspund, mereu, nu e o taină,
Pentru sufletu-mi firav dragostea ta a fost o haină.

Înca te simt aproape, ca o busolă înspre nord,
Mă târasc printre hârtoape în inimă să-ți urc la bord;
N-ai fost d’acord să ne vedem de parcă sunt nevăzător,
O să fac un gest extrem sa-ti văd surâsul tău… evocator.