tu eşti soarele eu luna şi ne dorim atât de mult,
asta e arta, ce simt eu, n-am mai simţit demult.
ocazional a mea se pare şi doare înăuntru,
acolo adie-un sentiment mai puternic decât vântul,
acolo ai fost şi tu cândva, regina existentei mele,
nu te-am trădat, nu am fugit, am luptat cu temerile mele.

pe parcurs am realizat că-mi este frică de lumina,
şi după, la vro’ două zile, ca tu eşti teama mea deplină.
aşa lunile au trecut, am trecut peste aparenţe,
însă eu te simţeam departe fiindcă tu ascultai de terţe.

azi te-am văzut din nou,
ai răsărit sub ochii mei, cu raze mari, lacrimogene,
ce reflectau un curcubeu în plânsul lacrimilor mele.
mi-ai făcut ziua mai bună, sau poate doar pe mine,
căci m-am îndrăgostit din nou, m-am îndrăgostit de tine.