Scriu ce simt. Păstrez sentimentul real. Tu citeste-mă și vei păstra timpul viu, în vidul imaginației tale, limitat poate de orizonturile fricii, dar stai liniștit, iubirea ne repară pe toți. Atinge foaia și vei simti cuvintele, mai apăsate, mai șterse, buricele degetelor se simt desfătate.
Memoria scrierii e încă vie, nu o voi uita niciodată. Mi-am capturat istoria in pagini, fotografii și versuri, câte un colț de suflet în fiecare. Vor rămâne în timp ca dovadă a existenței mele. Ca dovadă că am fost și eu cândva om pe acest pământ și am simțit mângâierea suavă a iubirii alături de frații și surorile mele.
Poate că teama de a fi îngropat în uitare mă împinge să scriu, sau poate dorința de a atinge prin vorba alte persoane, de a le încânta cu experiențele mele, de a-i îndrepta învățând din greșelile mele, sau de a-i inmuia puțin la dramele mele. Oricum tu să nu mă uiți niciodată, voi rămâne aici, în mintea ta, trebuie doar să te gândești, să îți aduci aminte, iar atunci, mort fiind, trecut de mult in neființă, voi trăi prin tine.
Tu ia aminte aceste cuvinte. Ia aminte la tot ce am oferit prin scrierile mele, ia aminte la viață, deschide-ți inima și ai incredere în mine, promit, totul o să fie bine.