De sus din cer se luminează și cade-ncet o stea,
E steaua fericirii mele, cade tot mai grea…
În căderea ei morbidă lovește-un mal de nori,
Pătrunzător trece prin ei, pe șiră simt fiori;
Totul se leagă-n asfințit, în umbra de la soare,
Cum ne-am legat și noi o data prin sentimente rare;
Acum e punctul de finit, e punctul de plecare,
Căci steaua mea s-a prăbușit neavând culoare.
Dar oare şti cât doare ?