Declar pe foaie sentimente, iubirea mea neprihănită,
O colosală aventură, în existența ei finită,
A fost a mea de când o știu, a mea din totdeauna,
La ea mă-ntorc, să știu a fii, menținem legătura.
Zâmbesc amarnic sub mustăți, adevarul crud mă doare,
Nepăsători toți o rănesc de parcă vor să o omoare.
În praful de năpaste al lumii s-a adăugat încă un fir,
Sângerând pe o petală, roșu aprins, de trandafir,
Iubita mea în agonie, se raportează la infim…
Mulți nu cred asta, dar cuvintele există. Le simt, le trăiesc, le primesc și le ofer mereu. Nu toți le au. Sunt ca un dar, ca o putere specială. Tocmai d-aia cei care le au sunt diferiți.
Acum au devenit tot mai rare, tot mai greu de găsit. Noroc că m-am înconjurat cu persoane care încă le au. Le mulțumesc pe această cale! M-au făcut fericit de multe ori cu ele. Cam despre asta este viața defapt, să ne simțim bine împreună.
Eu sunt un vânător de oameni prin care cuvintele există. Ciudat, mai nou am început să mă înșel, am fost păcălit de cuvinte moarte, dar atât de bine îmbrăcate încât chiar credeam că există. Asta-mi va fi învățătură.
Dar atâta timp cât va exista măcar un om pentru care cuvintele încă există, atunci încă există speranță. Iar el le poate arăta și celorlalți cuvintele.
Adevărul e că orice e posibil, iar eu cred în cuvinte, cred într-o lume mai bună, eu cred în tine! Iar tu, dacă ai încredere în cuvinte, vei vedea, totul o să fie bine, cuvintele există!
Inițial ai tendința să uiți experiențele negative, e ceva normal, cu toții facem asta, doar că ele trebuie studiate înainte de a fii aruncate în cutia cu amintiri. Dacă nu înveți din greșeli ajungi să le repeți. Dacă nu înveți din trecut ajungi să îl regreți, să te negi pe tine însuți. Până la urmă orice pahar pe jumate gol e pe jumate plin.
În primul rând trebuie să accepți anumite lucruri, anumite experiențe, trecutul, pe tine. După care trebuie să îl analizezi ca pe un pacient bolnav și să înțelegi de ce lucrurile s-au întâmplat așa. Ce greșeli au fost, cine le-a făcut, de ce au avut loc anumite evenimente și asa mai departe. Discuțiile ce ar fi fost dacă…? nu își au rostul aici.
Situațiile sunt unice prin natura lor, la fel și rezolvările, la fel și oamenii. Așa că nu aștepta la sfaturi. Cheia rezolvării orcărei probleme se află în tine, depinde cât de mult ești dispus să ”sapi” pentru a o găsi.
Așadar dacă înțelegi ce a generat problema și de ce, vei putea să o rezolvi fiindcă îi ajungi la rădăcini și i le poți tăia. Pe viitor vei putea evita probleme asemănătoare, iar astfel experiența negativă devine pozitivă și îți păzește viitorul de experiențele negative, practiv îndreptându-te spre o viață mai pozitivă.
La final îți spun un secret, iubirea.
De ce îmi doresc iubirea, eu cel fără de taină,
Când pare totul mort în jur și viața e haină ?
De ce, mă-ntreb de-o existență, călătorind amarnic,
Da stații’s multe, eu sunt viu, sufletul mii darnic.
Timpu trece, praf de zile, îngroapă-ncet trecutu’,
Dar îndrăznesc să fac un pas, să văd necunoscutu’.
Pierdut în vise și orgolii, căci toți se pierd cu firea,
De ce-mi doresc iubirea, când eu mă uit la tine și tu-ți întorci privirea?
Prefer singurătatea, prefer să mor acum călcat,
Prefer să nu te am deloc, decât să fiu trădat.
De ce-mi doresc iubirea, eu ființă jivină,
Când văd că viața, de moarte este plină ?
Aș vrea să știu de toate, aș vrea să știu de tine,
Aș vrea să știu de ce, aș vrea să știu pe cine.
De ce-mi doresc iubirea ? cred c-am găsit răspunsul,
Nu e vorba de dorință, doar am simțit impulsul.
Dobor dorințe tăfălug, sunt doar niște capricii,
Aprind țigari și mă uit lung, sunt dependent de vicii.
Acum, aici, sunt eu cu mine, sticlete-n colivie
Arunc cu visele-n noroi, căci mi se-ntâmplă numai mie.
Balsam să spele amintiri, în minte proaspete,
Chiar dacă este viața mea, mă simt un oaspete.
Au fost pariuri și-am pierdut, au fost capcane și-am căzut,
Au fost de toate lângă tine, imi pare rău că te-am pierdut.
Nu sunt cuvinte să descrie sentimentele deșarte,
Ce le-am avut doar pentru tine, le am, le voi avea deoparte,
Steaua ce strălucea în noapte, erai; eu te priveam discret,
Acum e calea-ntunecată căci zâmbetul tău e absent.
Te numeam universul meu, erai o-ntreagă națiune,
Când plângeam la tine-n brațe, uitam de întreaga lume.
Acum astea-s doar amintiri, de mână cu iubirea,
Pășesc pe drumul vieții, căutandu-ți iar privirea.
Ultimele Comentarii