Arunc pe sol două seminţe, pe solul încrustat
Afară plouă în torente, un colţ dintr-însele a dat
Totul prinde rădăcină, în tainele luminii
Răsăresc falnic doi stejari, în gratitudinea privirii.
Vântul îi bate-n fel şi chip, că-s doar nişte puieţi
Dar ei au rădăcini adânci, nu-i poţi băga-n sperieţi.

Acum e vară, e frumos, rândunele vin în stoluri
Un prieten de nădejde, atunci când nimeni nu-i alături
Zile pline de substanță, în bucium de păsărele
Timpul avea altă formă încărcat de drăgănele

Ca-n totdeuna, din păcate, tot ce e frumos dispare
Toamna lăsând stejarii-n lacrimi, cu crengile lor goale,
Priveau la stoluri întristați, cum dispăreau în zare.

Iarna pe nepusă masă, lovește cu furie,
Dovadă de ambidextrie, când crivățul te ia pe sus și neaua te orbește
Fără rândunele acum, fără cer cu stele,
S-au terminat zilele bune, s-au terminat si ele.
Se aveau unul pe altul și așteptau să moară,
Fără să știe că așa-i viața, la primăvară vor fi iară

și ca bonus: