Posts Tagged with ipocrizie
0
Derobotizare

Din punctul meu de vedere ( pe care îl consider normal, sau ar trebui sa fie normal ) noi am ajuns la un nivel critic de ignoranță, idioțenie și manipulare in masă. În orice ordine, la orice nivel, oriunde.
La început am încercat să fac pe ignorantul, parea ușor, nu vroiam să admint că indiferent de ce făceam și ce se petrecea în jurul meu, mă afecta și pe mine. Planeta e un întreg, nu putem ignora ce se întampla, ca si cum inima ar ignora sângele. Spre surprinderea mea, peste 50% sunt ignoranți și incapabili de… Cu siguranță am ajuns așa (noi, ca și populație) din cauza mass-mediei dar și din cauza naturii noastre de a tinde spre ipocrizie, prostie.
Observ la tv numai emisiuni și filme de-a dreptul tâmpite, informații irelevante, manipulare ( că despre asta e vorba ), relatări care distorsionează realitatea favorizând anumite persoane, corporații ( gen RMGC ), partide politice și nu numai.
Istoria ne arată că am evoluat, dar nu poate fi decât o evoluție tehnologică, fiindcă moral suntem încă niște animale care acționează pe baza instinctelor, rațiunea fiind inexistentă.
Dacă acordăm puțină atenție lucrurilor din jurul nostru, observăm că nu există democrație, nu există libertate, suntem ca niște pești într-un acvariu. Doar gândindu-mă la ce se întâmpla chiar acum în lume mă dezgust, nu pot să cred că realitatea se apropie de cel mai rău coșmar.
Sper că dorința mea de o lume mai bună să nu fie doar o himeră, sper că ne vom trezi dacă nu curând, atunci nu prea târziu.
Nu am acoperit chiar tot ce ar trebui spus, dar cred că completarea ar trebui să vină de la tine.
Cedry2k – Derobotizare (produsa de K-rie)

0
RE-re(in)volutie

Am văzut în ultima vreme multe speculații și aberații legate de protestele de la Universitate din ultimele zile, iar acum a venit momentul să-mi spun și eu părerea vis-a-vis de ce se întâmplă dar și de oamenii care vorbesc doar ca să aibă o preocupare sau încearcă doar să para „ceva” dar nu sunt.
În primul rând aș vreau să înțeleg care e scopul acestor proteste și unde vor să ajungă cu ele „practicanţii”.

De ce acum ?
Mă întreb, în ultimii 7 ani în care a fost preşedinte domnul Traian Basescu, unde au fost aceşti protestanţi înfocaţi, cum de, acum în ultimele 11 luni de mandat ale lui Basescu au realizat că ceva nu e bine ? Nu cred că deodată oamenii au devenit săraci şi au venit să protesteze, sau că tentativa de desfințare a SMURD-ului e un motiv, când și acum 5 luni, România era în aceași stare deplorabilă… stare care se menține și variază după ’89 în coace. Tind să cred că, iar, e mâna lui Iliescu și a „tovarășilor” lui cu care l-a dat jos și pe Ceaușescu. Oricum treaba nu stă bine și această revoltă e artificială ca SIDA.

E vina lui Băsescu ?
Toată lumea dă vina pe Băsescu, că el a facut aia, că el a dres cealaltă și îi aruncă în cârcă toată vina iar PSD-ul va veni iar ca un făt frumos călare pe un cal alb și va fi lăudat, însă ei nu înțeleg faptul că păcatele României au fost moștenite de la conducerile anterioare și, evident că, Băsescu nu prea avea ce face decât să încerce să țină măcar pe linie dreaptă țara care oricum era la pământ încă de pe atunci. Evident că Traian Băsescu are și el o vină și că putea face mult mai mult, dar asta e România, iar el a avut norocul să fie țapul ispășitor. Evident, e vina lui pentru că vrea, sau a încercat să desfințeze SMURD-ul, în fond de ce ai vrea sa desfinșezi ceva atât de important ?

Dar manifestanții ?
Manifestanții, cel puțin o parte din ei, sunt proști, dar evident că toți sunt niște oi, conduse din umbră, ironic, dar tocmai de vânător. Revenind la manifestanții proști, dezaprob ceea cea au făcut ei distrugând magazine, incendiind mașini și făcând pagube de milioane, dovedind că ei chiar sunt proști și nu înțeleg defapt ceea ce se întâmplă, ceea ce fac și de ce sunt ei acolo. După care, tot jandarmii, cei care sunt nevoiți să oprească asemenea huligani prin orice metode, sunt arătați cu degeteul că ar fi violenți cu protestanții.

Altceva ?
Pe de altă parte, ipocrizia e mare, la TV spunându-se că protestanții nu au autorizație de protest, ca și cum, dacă lumea moare de foame și vrea să protesteze, trebuie să facă cerere și doar dacă se aprobă, doar atunci pot face protest, altfel tac și îndură, chestie care mie mi se pare de-a dreptul stupidă.
Totuși, țin să menșionez că nu am culoare politică și nu țin partea nimănui.
Iar pe final un video ca să-mi consolidez argumentarea. Pace !:)

1