Posts Tagged with evolutie
0
Derobotizare

Din punctul meu de vedere ( pe care îl consider normal, sau ar trebui sa fie normal ) noi am ajuns la un nivel critic de ignoranță, idioțenie și manipulare in masă. În orice ordine, la orice nivel, oriunde.
La început am încercat să fac pe ignorantul, parea ușor, nu vroiam să admint că indiferent de ce făceam și ce se petrecea în jurul meu, mă afecta și pe mine. Planeta e un întreg, nu putem ignora ce se întampla, ca si cum inima ar ignora sângele. Spre surprinderea mea, peste 50% sunt ignoranți și incapabili de… Cu siguranță am ajuns așa (noi, ca și populație) din cauza mass-mediei dar și din cauza naturii noastre de a tinde spre ipocrizie, prostie.
Observ la tv numai emisiuni și filme de-a dreptul tâmpite, informații irelevante, manipulare ( că despre asta e vorba ), relatări care distorsionează realitatea favorizând anumite persoane, corporații ( gen RMGC ), partide politice și nu numai.
Istoria ne arată că am evoluat, dar nu poate fi decât o evoluție tehnologică, fiindcă moral suntem încă niște animale care acționează pe baza instinctelor, rațiunea fiind inexistentă.
Dacă acordăm puțină atenție lucrurilor din jurul nostru, observăm că nu există democrație, nu există libertate, suntem ca niște pești într-un acvariu. Doar gândindu-mă la ce se întâmpla chiar acum în lume mă dezgust, nu pot să cred că realitatea se apropie de cel mai rău coșmar.
Sper că dorința mea de o lume mai bună să nu fie doar o himeră, sper că ne vom trezi dacă nu curând, atunci nu prea târziu.
Nu am acoperit chiar tot ce ar trebui spus, dar cred că completarea ar trebui să vină de la tine.
Cedry2k – Derobotizare (produsa de K-rie)

1