Posts Tagged with iubire
2013-05-25 17.13.18
0
amor malign

Sărutul tău necunoscut, zace pe masă, printre rânduri,
Pierdută ai fost, să fii mereu, pierdută printre gânduri.
Pierdut-am azi o săptămână, pierdut-am viețile cu anii,
Pierdut-am clipe din belșug, pierdut, am sentimente stranii.
Trăiesc prin toate, dar degeaba, mort sunt pe dinăuntru,
Trăiesc degeaba și-o să mor la fel, mă lupt intens cu gându’,
Mereu la drum de seară căci te visez de la o vreme,
Mereu ești tu la mine-n brațe,
Mereu te strâng cu ele.
Un infinit compus din stele râvnesc să am,
Un ceas mare, pe perete, un ceas de porțelan.
Mi-apari în vise, te iubesc, degeaba, draga mea,
Tu trăiești aievea, iar eu fug de ea…

2013-04-24 13.28.12
0
Experiențele negative sunt pozitive

Inițial ai tendința să uiți experiențele negative, e ceva normal, cu toții facem asta, doar că ele trebuie studiate înainte de a fii aruncate în cutia cu amintiri. Dacă nu înveți din greșeli ajungi să le repeți. Dacă nu înveți din trecut ajungi să îl regreți, să te negi pe tine însuți. Până la urmă orice pahar pe jumate gol e pe jumate plin.
În primul rând trebuie să accepți anumite lucruri, anumite experiențe, trecutul, pe tine. După care trebuie să îl analizezi ca pe un pacient bolnav și să înțelegi de ce lucrurile s-au întâmplat așa. Ce greșeli au fost, cine le-a făcut, de ce au avut loc anumite evenimente și asa mai departe. Discuțiile ce ar fi fost dacă…? nu își au rostul aici.
Situațiile sunt unice prin natura lor, la fel și rezolvările, la fel și oamenii. Așa că nu aștepta la sfaturi. Cheia rezolvării orcărei probleme se află în tine, depinde cât de mult ești dispus să ”sapi” pentru a o găsi.
Așadar dacă înțelegi ce a generat problema și de ce, vei putea să o rezolvi fiindcă îi ajungi la rădăcini și i le poți tăia. Pe viitor vei putea evita probleme asemănătoare, iar astfel experiența negativă devine pozitivă și îți păzește viitorul de experiențele negative, practiv îndreptându-te spre o viață mai pozitivă.
La final îți spun un secret, iubirea.

2013-05-19 20.22.45
0
De ce îmi doresc iubirea

De ce îmi doresc iubirea, eu cel fără de taină,
Când pare totul mort în jur și viața e haină ?
De ce, mă-ntreb de-o existență, călătorind amarnic,
Da stații’s multe, eu sunt viu, sufletul mii darnic.

Timpu trece, praf de zile, îngroapă-ncet trecutu’,
Dar îndrăznesc să fac un pas, să văd necunoscutu’.
Pierdut în vise și orgolii, căci toți se pierd cu firea,
De ce-mi doresc iubirea, când eu mă uit la tine și tu-ți întorci privirea?

Prefer singurătatea, prefer să mor acum călcat,
Prefer să nu te am deloc, decât să fiu trădat.
De ce-mi doresc iubirea, eu ființă jivină,
Când văd că viața, de moarte este plină ?

Aș vrea să știu de toate, aș vrea să știu de tine,
Aș vrea să știu de ce, aș vrea să știu pe cine.
De ce-mi doresc iubirea ? cred c-am găsit răspunsul,
Nu e vorba de dorință, doar am simțit impulsul.

2013-05-20 20.43.06
0
Periplu zadarnic

Dobor dorințe tăfălug, sunt doar niște capricii,
Aprind țigari și mă uit lung, sunt dependent de vicii.
Acum, aici, sunt eu cu mine, sticlete-n colivie
Arunc cu visele-n noroi, căci mi se-ntâmplă numai mie.

Balsam să spele amintiri, în minte proaspete,
Chiar dacă este viața mea, mă simt un oaspete.
Au fost pariuri și-am pierdut, au fost capcane și-am căzut,
Au fost de toate lângă tine, imi pare rău că te-am pierdut.

Nu sunt cuvinte să descrie sentimentele deșarte,
Ce le-am avut doar pentru tine, le am, le voi avea deoparte,
Steaua ce strălucea în noapte, erai; eu te priveam discret,
Acum e calea-ntunecată căci zâmbetul tău e absent.

Te numeam universul meu, erai o-ntreagă națiune,
Când plângeam la tine-n brațe, uitam de întreaga lume.
Acum astea-s doar amintiri, de mână cu iubirea,
Pășesc pe drumul vieții, căutandu-ți iar privirea.

2013-04-18 17.47.52
1
Natura noastră

Mă plimb prin parc… e liniște, zgomotul haotic al orașului deabia se aude în fundal… Sunt înconjurat de verdeața copacilor și ciripitul păsărilor. Oamenii trec parcă prea grăbiți să mai fie prinși în vraja naturii. Prea falși să înțeleagă esența vieții, pe care o blamează prin fiecare cugetare.
Mă așez pe o bancă, asta mă face să mă simt și mai singur, abandonat în văzul lumii, înecat în propriile sentimente acumulate-n timp, în hăul sufletului meu.
Nu pot înțelege de ce oamenii adoră să complice orice lucru, oricât de simplu ar fi el… și de ce se feresc de dragoste, de ce se feresc să simtă?! Asta mă intrigă foarte mult, naturalețea cu care oamenii mint, cu care se prefac și spun lucruri atat de dureroase încât te fac să simți că mori în interior. Îi urăsc, d’aia sunt solitar, dar oricât mi-aș dori să fiu singur, simt lipsa afecțiunii și a atingerii feminine. O caut de ceva timp și, de fiecare dată când o găsesc, aflu ca nu e ea, că aparențele înșală și că dragostea e singurul lucru pe care-l vreau cu adevarat de la viață. E dureros.
Începe ușor să plouă, picături mici de primăvară, suntem în aprilie și eu sunt îndrăgostit iar, si poate de cine nu trebuie… dar cine sunt eu să-mi pun la îndoială inima?!?!
De fiecare dată când o văd, simt că am totul, simt că universul e al meu și că ea e soarele care-mi încălzește existența zi de zi, luna care mă păzește noptile. Ea e natura mea. Atunci când o țin în brațe aș vrea așa și să sfârșesc… alaturi de ea, căci orice durere e mai dulce în doi. Două suflete unite de destin și apropiate de dragoste.
Sentimentele nu mor niciodată, sunt doar îngropate în grădina uitării printre regrete și durere. Așa reușim să ne mințim o viață întreagă, pe noi și pe cei din jur, dar inima nu poate fi înduplecată, și suspină în negura tăcerii decenii reci.
Natura e prima mea patrie, cândva aș vrea să mă întorc în codru, să simt sărutul frunzelor pe buzele pielii, liniștea să-mi înfunde timpanele, să simt că sunt aproape de esență.
Timpul e un monstru cu față de copil, ne omoară zâmbind, pășind amar peste fiecare clipă din călătoria noastră prin jungla vieții.
Eu imi găsesc refugiul în iubire, d’asta o caut cu atâta ardoare. Iubirea e mierea care îndulcește ceaiul amar al vieții, iar timpul nu mai are valoare când iubești. El știe asta și încearcă să bage vrajbă între noi. Ne pierdem singurul lucru care ne diferențiază de animale, umanitatea. Uităm de cei din jur, dar cel mai rau e că uităm de noi.
Încă sunt cu gândul la ea, dar nici-un semn. Nu pot uita cele petrecute împreună, îmi bântuie fiecare răsuflare, fiecare colț al minții, iar sufletul îmi suspină de fiecare dată când nu sunt alături de ea.
Ma doare așteptarea… oare când se va termina? Eu sper să merite, altfel mi-am înlănțuit inima degeaba.
E momentul să mă ridic de pe banca care mi-a fost alături la fiecare rând și să îmi caut drumul către casă.

1